Bookmark: Bookmark and Share
Data 11-03-2010, categoria Sanatate

INVITATIE - CONFERINTA NATIONALA A PACIENTILOR (11-13 martie 2010)


INVITATIE - CONFERINTA NATIONALA A PACIENTILOR (11-13 martie 2010)

115 speakeri, 3 zile de conferinţă, cei mai importanţi decidenţi din sănătate împreună cu reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi la Conferinţa Naţională a Pacienţilor, eveniment pentru îmbunătăţirea condiţiei pacientului român.


Reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai asociaţiilor de pacienţi din România, medici şi reprezentanţi ai farmaciştilor se reunesc la primul eveniment dedicat relaţiei pacient-autorităţi din domeniul sănătăţii - Conferinţa Naţională a Pacienţilor, ediţia 2010. Evenimentul aduce împreună, pentru prima dată în România, toţi actorii din domeniul sănătăţii cu scopul de a identifica dificultăţile şi a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă pacientul român.


Joi, 11 martie 2010, începând cu ora 10.00 va avea loc deschiderea Conferinţei Naţionale a Pacienţilor, ediţia 2010, la Institutul Naţional de Statistică din Bucureşti. Deschiderea oficială va fi făcută de către

Dr. Cristian Anton-Irimie, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii, care va vorbi despre proiectele legislative ale Ministerului Sănătăţii pe 2010 şi de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Dr. Nicolae Lucian Duţă. Vineri, 12 martie 2010, începând cu ora 10.00 deschiderea lucrărilor va fi făcută de către Primarul General al municipiului Bucureşti, Prof. univ. dr. Sorin Oprescu şi Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae. Sâmbătă, 13 martie 2010, va fi marcată Ziua Europeană a Pacientului precum şi prima Conferinţă de Oncologie Pediatrică din România.


 


 


Printre speakerii zilei se numără Preşedintele Federaţiei Naţionale a Medicilor de Familie, Dr. Rodica Tănăsescu, Deputatul Cristian Horia, membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor, Prof. univ. dr. Vlad Tica – vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România precum şi doamna Mihaela Geoană, preşedinte, Fundaţia Renaşterea.


Conferinţa Naţională a Pacienţilor se va mai bucura de sprijinul doamnei Rodica Nassar – preşedinte, Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor, Prof. univ. dr. Florian Popa – rector, UMF „Carol Davila” Bucureşti, Prof. univ. dr. farm. Marius Bojiţă – preşedinte, UMF "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca, Raed Arafat – subsecretar de stat, Ministerul Sănătăţii, Mircea Cinteza - membru in Comisia de Sănătate din Senatul României, Dan Zaharescu – directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Ioana Cacovean – preşedinte, Patronatul Farmaciştilor din România.


Avem deosebita onoare de a vă invita să participaţi la deschiderea Conferinţei Naţionale a Pacienţilor, ediţia 2010. În speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre, vă rugăm să ne transmiteţi confirmarea participării dumneavoastră, la numărul de telefon 0733.011.106 sau printr-un e-mail pe adresa: pr@sanatateamediagroup.ro.


Organizator:

Sănătatea Media Group


Sponsori:

Sanofi Aventis | TEVA Pharmaceuticals România | Antibiotice Iaşi | Boiron | Astra Uniqa Asigurări | Worwag Pharma România | Centrul Medical Hemodinamic | GlaxoSmithKline| Laropharm | Dobrogea Grup | Mundipharma | Europharm Holding SA | Trustmed | Ortopedica | Scorseze Group Security | Oxigen Plus | Devin


Parteneri Oficiali:

Ministerul Sănătăţii | Casa Naţională de Asigurări de Sănătate | Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti | Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti | Universitatea Ecologică din Bucureşti | Fundaţia Universitară „Carol Davila” | Colegiul Medicilor din


România | Colegiul Medicilor din Bucureşti | Colegiul Psihologilor din România | Institutul Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti | Institutul Oncologic “Prof. dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca | Spitalul

Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” | Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca | Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri | Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” | Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” | Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Maria Sklodowska Curie” | Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Prof. dr. Panait Sârbu” | Spitalul Clinic de Nefrologie „Prof. dr. Carol Davila” | Spitalul Clinic

de Urgenţă „Prof. dr. Dimitrie Gerota” | Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) | Agenţia Naţională a Medicamentului | Societatea Română de Pneumologie | Societatea Academică din

România | Societatea Română de Medicină Internă | Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice | Societatea Naţională de Medicina Familiei | Colegiul Farmaciştilor din România | Patronatul Farmaciştilor din România | Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei | Asociaţia Chirurgilor Plastici din România | Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar | Grupul de Economie Aplicată | Cabinetul de Avocatură „Gabriel Manu”


Parteneri - Asociaţii de pacienţi şi ONG-uri:

Societatea Română de Cancer | Asociaţia P.A.V.E.L. | Asociaţia Williams Syndrome | Asociaţia Antiparkinson | Asociaţia Naţională Miastenia Gravis România | Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor | Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sânge | Asociaţia SANO-HEP România | Organizaţia E.M.M.A. | Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism | Fundaţia PROTCARD - Fundaţia pentru Protecţia Adulţilor cu Boli Cardiace Congenitale | Asociaţia ARIPI | Asociaţia pentru Prevenirea Osteoporozei din România (ASPOR) | Asociaţia Prader Willi din România | Alianţa Naţională pentru Boli Rare | Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România | Asociaţia Copiilor şi Tinerilor cu Diabet din judeţul Constanţa "Sweet Land" | Asociaţia Bolnavilor de Diabet Caraş Severin| Asociaţia Română de Hemofilie | Asociaţia Distroficilor Muscular din România | Societatea de Scleroză Multiplă din România | Asociaţia Mini Debra | Societatea Handicapaţilor Zalău | Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România | Asociaţia Purtătorilor de Stomă Cutanată | Asociaţia Naţională pentru Copii și Adulţi cu Autism din România | Asociaţia Lupus România | Asociaţia de Fibroză Chistică din România | Asociaţia SOS Infertilitatea | Asociaţia Bolnavilor Dializaţi din Galaţi | Societatea Română de Sprijin a Vârstnicilor şi Suferinzilor cu Afecţiuni de tip Alzheimer | Fundaţia Română pentru Bolile Lizozomale | Asociaţia Română pentru Prevenţia Cancerului | Asociaţia Caritas Bucureşti | Asociaţia „Inima Copiilor” | Fundaţia pentru Dezvoltarea Asociaţiilor de Ajutor Mutual | Asociaţia Română a Bolnavilor de Tuberculoză | Asociaţia “Sf. Nectarie Taumaturgul” | Asociaţia Viaţa Independentă | Asociaţia pentru Mielită Transversă | Fundaţia Crucea Alb Galbenă România | Fundaţia ELBE | Asociaţia „Salvează Vieţi” | Asociaţia ACCES| Asociaţia persoanelor cu deficienţe de auz „Ascultă Viaţa” | Comitetul de Iniţiativă a Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară/Alternativă | Asociaţia Little People | Coaliţia Europeană a Pacienţilor cu Cancer (ECPC) | Asociaţia M.A.M.E | Asociaţia Naţională Italiană de Voluntariat Împotriva Cancerului (Anvolt)


Partener Media principal:

SănătateaTV.ro


 




Parteneri Media:

Medica Academica | Pharma Business | Săptămâna Medicală | Doctorul meu | Revista Spitalul | Cronica Română | Observator de Constanţa | Observator Prahovean | Cuvântul Liber (Târgu Mureş) | Informaţia Zilei (Satu Mare) | Acasa.ro | SfatulMedicului.ro | Romedic.ro | Healthy.ro | Medipedia.ro | InformaţiaMedicală.ro | DoctorBun.ro | StartSanatate.ro | Chirurgul.ro | GhidCabinet.ro | eMedic.ro | LaMedic.ro | i-Medic.ro | Dentist.ro | News20.ro | Infobt.ro | NewsIasi.ro | Impact (Dâmboviţa)| ROL.ro | Femina.ro | Avantaje | e-Sana.ro | LivePR | Atitudinea.ro | BitPress.ro | eJobs.ro

 



  0 (0 voturi)
Nume / Nickname:


Adresa email:


Introduceti comentariul dumneavoastra legat de aceasta stire, cerem parerea dumneavoastra pentru ca ne intereseaza! Ia atitudine!

  » cod nou
Ultimele stiri

Comunicate de presa

Sibiu: o oferta culturala inedita in weekendul 13-15 ...
Sibiu: o oferta culturala inedita in weekendul 13-15 ...
Muzeul National Brukenthal si Complexul National Muzeal Astra au incheiat astazi un acord de ...

Internet

Sapte maestrii detin puterea de a reseta internetul
Sapte maestrii detin puterea de a reseta internetul
Daca va veti trezi intr-o dimineata intr-o lume fara internet, deoarece aceasta a fost deturnat, nu ...

Afaceri

Google planuieste sa stoarca piata de telefonie de 10 miliarde $ pe an
Google planuieste sa stoarca piata de telefonie de ...
Google nu este privit cu ochi prea buni deoarece lansaeza pe piata aplicatii gratuite si se ...

Diverse

Berar olandez face berea de 60 de grade
Berar olandez face berea de 60 de grade
Dupa ce producatorul scotian de bere, BrewDog a scos cea mai tare bere din lume cu ...

Diverse

Francezii invadati de porumbei
Francezii invadati de porumbei
Un oras din franta a fost invadat de-a dreptul de porumbei. Acestia zboara peste tot, dar ...

Sanatate

Celule stem
Celule stem
Recoltarea si separarea celulelor stem din sangele placentar , placenta , cordon ombilical , dinti temporari ...


Meteo in Romania

Arad - 21 C°
Bacau - 24 C°
Botosani - 22 C°
Braila - 26 C°
Brasov - 10 C°
Bucharest - 24 C°
» Toate orasele

Curs valutar

pentru data de 09-03-2010
EUR 4.1007 lei
USD 3.0210 lei
Detectoare radar
Cobra, Black Spiderzz, Whistler, Beltronics
Statii radio
Statii radio ieftine, statii radio de calitate
Detectoare radar
solutii navigatie GPS, senzori parcare si accesorii auto
Detector radar
Detectoare radar, modele noi Cobra, Whistler, Beltronics. Detectoare radar model 2010

Link-uri recomandate:

Apartamente Timisoara | Case Timisoara | Imobiliare Timisoara | Inregistrari domenii | Anunturi gratuite | Citate Celebre | Revista Presei | Vremea in Romania | Statii radio emisie receptie | Digi mobil | Web Hosting | SMS Marketing Romania | Web Design Timisoara | Comunicate de presa | Cazare eforie nord doar la Vila La Famiglia | Maria House va ofera Proiecte case
GoldenLinks
inchide

Vrei sa fii informat?

Daca doriti sa primiti pe email cele mai INTERESANTE stiri, citate celebre, revista presei, METEO si multe altele abonati-va la newsletter ATITUDINEA.