Politist in flagrant in judetul olt



Data 04-02-2006, categoria Investigatii

Politist in flagrant in judetul Olt




Politist in flagrant in judetul Olt
In 2 februarie 2006, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Olt din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor au reuşit realizarea unui nou flagrant, reţinând astfel un agent de poliţie, ce primise o sumă importantă de bani pentru a nu pune în aplicare un mandat de executare a pedepsei, emis pe numele unui oltean, condamnat la 3 ani închisoare pentru ucidere din culpă.

Agentul de poliţie Marin Z. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Olt a pretins şi primit suma de 45 milioane lei (ROL), de la un bărbat din municipiul Slatina, care, în luna ianuarie 2005, a accidentat mortal o altă persoană, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru fapta comisă, bărbatul a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executarea pedepsei, în luna decembrie 2005, Judecătoria Olt emiţând un mandat de executare a pedepsei, ce a fost înaintat IPJ Olt pentru punere în aplicare.

Profitând de faptul că, în conformitate cu atribuţiile de serviciu trebuia să ducă la îndeplinire mandatul emis de judecătorie, agentul de poliţie Marin Z. s-a întâlnit cu condamnatul, menţionându-i că îl poate ajuta să scape, în schimbul unei sume importante de bani, deoarece „treaba este extraordinar de complicată”.

În baza autodenunţului făcut de doljean, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Dolj împreună cu procurorul anchetator din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi reprezentanţi ai Serviciilor de Informaţii şi Protecţie Internă Olt şi Dolj au organizat flagrantul, în seara zilei de 02.02.2006, agentul de poliţie fiind reţinut în timp ce primea o parte din banii solicitaţi, respectiv 10 milioane lei (ROL) - restul de 35 milioane lei, primindu-i anterior, conform declaraţiilor denunţătorului.

A fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită şi favorizarea infractorului, cel în cauză fiind prezentat, în cursul zilei de astăzi, Tribunalului Olt care a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile.


» Asigurare Auto Online - Comanda acum si ai 10% REDUCERE!

  0 (0 voturi)
Nume / Nickname:


Adresa email:


Introduceti comentariul dumneavoastra legat de aceasta stire, cerem parerea dumneavoastra pentru ca ne intereseaza! Ia atitudine!

  » cod nou


Urmareste-ne si pe FaceBook

Investigatii

Cea mai veche rezervatie naturala din Romania, distrusa de un singur om
Cea mai veche rezervatie naturala din Romania, distrusa ...
Padurea Letea, ce mai veche rezervatie naturala din Romania a fost distrusa de catre un barbat ...

Diverse

Robotii, luptatori impotriva poluarii
Robotii, luptatori impotriva poluarii
Oamenii de stiinta europeni au scos din laborator si au inceput sa testeze in situatii reale ...

Diverse

Figurant in Transformers 3 se alege cu despagubiri de 18,5 milioane USD
Figurant in Transformers 3 se alege cu despagubiri ...
Familia unei femei care a ramas cu afectiuni la nivelul creierului in urma unui accident de ...

International

Hillary Clinton: Statele Unite au atacat site-urile al-Qaida
Hillary Clinton: Statele Unite au atacat site-urile al-Qaida
In cadrul unui eveniment oficial, Hillary Clinton, Secretar de stat al SUA, a facut o declaratie ...

Sanatate

21% din populatia urbana nu a apelat la servicii medicale in ultimul an
21% din populatia urbana nu a apelat la ...
Pe langa acestia, aproape un sfert din participantii la studiu (24%) au mers o singura data ...

Afaceri

Afaceri si management la feminin - o perspectiva feminina asupra mediului de afaceri romanesc
Afaceri si management la feminin - o perspectiva ...
Conferinta "Afaceri si management la feminin" va avea loc la sediul SNSPA (strada Povernei, numarul 6, ...

Sport

BCR Leasing Rally Team lupta in Raliul Moldovei pentru pastrarea pozitiei de lider in campionat
BCR Leasing Rally Team lupta in Raliul Moldovei ...
Echipajele BCR Leasing Rally Team vor lua startul in Raliul Moldovei cu obiectivul de a acumula ...

Afaceri

Literele volumetrice premium si comenzile de outdoor cresc vanzarile Headprint.ro in 2012
Literele volumetrice premium si comenzile de outdoor cresc ...
 Headprint.ro, cu sediul in Bucuresti, este unul dintre "jucatorii" importanti pe piata de print digital, cat ...

Monden

Tudor Chirila: Rockul e necesar pentru formarea unei educatii corecte
Tudor Chirila: Rockul e necesar pentru formarea unei ...
Matinalul Rock FM realizat de Lucian Boariu a avut miercuri inca un invitat special: Tudor Chirila ...

Meteo in Romania

Arad - 23 C°
Bacau - 18 C°
Botosani - 21 C°
Braila - 24 C°
Brasov - 18 C°
Bucharest - 17 C°
» Toate orasele

Curs valutar

pentru data de 23-05-2012
EUR 4.4587 lei
USD 3.5272 lei


Link-uri recomandate:

Inregistrari domenii | Web Design Timisoara | Cazare eforie nord doar la Vila La Famiglia | Maria House va ofera Proiecte case | Bijuterii Argint | Dresaj Caini | Inele argint | Halkidiki, Kassandra, Sithonia, Mount Athos | Telefoane Dual Sim | Ceasuri | Calculatoare Second Hand | Statii radio, statie radio CB | Slabire si ingrasare cu Herbalife | traduceri engleza romana | Carucioare copii la oferta | cool math games | cool math games | Justin Bieber Baby | Printuri

GoldenLinks
inchide

Vrei sa fii informat? Daca doriti sa primiti pe email cele mai INTERESANTE stiri, citate celebre, revista presei, METEO si multe altele abonati-va la newsletter ATITUDINEA.




Daca ai un cont de FaceBook da LIKE la pagina noastra!!!