Constanta: frauda de 6 milioane euro



Data 28-11-2005, categoria Investigatii

Constanta: frauda de 6 milioane euro




Constanta: frauda de 6 milioane euro
Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa au efectuat cercetări cu privire la 33 de persoane care au deţinut sau deţin încă diverse funcţii în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A., stabilind că, în perioada 2002 – 2004, aceştia au organizat o reţea infracţională, care, prin abuz în serviciu şi organizarea unor licitaţii formale, au încheiat contracte de prestări servicii şi au favorizat diverse societăţi comerciale cu capital privat din Constanţa şi Bucureşti, prejudiciind C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A. cu peste 6 milioane de euro.

Printre persoanele cercetate se află fostul director general al companiei, foştii directori ai direcţiilor Juridic şi Tehnic din cadrul aceleiaşi companii, fostul director economic, membri ai Adunării Generale a Acţionarilor, ai Consiliului de Administraţie, precum şi ai Comisiei de Licitaţie. Totodată, în aceeaşi cauză mai sunt cercetate alte patru persoane cu funcţii de conducere în cadrul firmelor câştigătoare ale licitaţiilor.

Investigaţiile complexe desfăşurate de poliţişti şi procurori au relevat că, în cadrul procesului de externalizare a unor servicii portuare, C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A. a organizat licitaţii deschise în cursul cărora membrii Adunării Generale a Acţionarilor şi ai Consiliului de Administraţie au favorizat unele societăţi comerciale înscrise la licitaţie prin întocmirea unor caiete de sarcini restrictive, contractele economice încheiate cu aceste firme fiind nefavorabile companiei.

S-a mai stabilit că, ulterior încheierii contractelor, persoanele cercetate au modificat, în mod abuziv, conţinutul acestor documente, prin acte adiţionale, în sensul extinderii perioadei pentru care au fost încheiate sau diminuării preţurilor stabilite iniţial, modificări ce nu au fost aprobate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Locuinţei şi nici de Consiliul de Administraţie al companiei.

Serviciile care au fost externalizate prin încheierea acestor contracte se referă la montarea barajului antipoluant pentru navele armatorilor români sau străini, prevenirea şi stingerea incendiilor terestre sau la navele şi instalaţiile plutitoare, precum şi execuţia sistemului de securitate perimetral al portului, a sistemului de pază şi a celui de telecomunicaţii.

Pentru documentarea completă a activităţilor infracţionale, activităţile de investigare au fost desfăşurate în cooperare cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Curtea de Conturi şi Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Locuinţei, dosarul penal fiind declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, spre competentă soluţionare.

Precizăm că această lucrare a fost instrumentată de specialiştii Poliţiei în faza actelor premergătoare, efectuate în conformitate cu prevederile articolului 224 din Codul de Procedură Penală, toate persoanele cercetate beneficiind de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.


» Asigurare Auto Online - Comanda acum si ai 10% REDUCERE!

  0 (0 voturi)
Nume / Nickname:


Adresa email:


Introduceti comentariul dumneavoastra legat de aceasta stire, cerem parerea dumneavoastra pentru ca ne intereseaza! Ia atitudine!

  » cod nou


Urmareste-ne si pe FaceBook

Investigatii

Cea mai veche rezervatie naturala din Romania, distrusa de un singur om
Cea mai veche rezervatie naturala din Romania, distrusa ...
Padurea Letea, ce mai veche rezervatie naturala din Romania a fost distrusa de catre un barbat ...

Diverse

Robotii, luptatori impotriva poluarii
Robotii, luptatori impotriva poluarii
Oamenii de stiinta europeni au scos din laborator si au inceput sa testeze in situatii reale ...

Diverse

Figurant in Transformers 3 se alege cu despagubiri de 18,5 milioane USD
Figurant in Transformers 3 se alege cu despagubiri ...
Familia unei femei care a ramas cu afectiuni la nivelul creierului in urma unui accident de ...

International

Hillary Clinton: Statele Unite au atacat site-urile al-Qaida
Hillary Clinton: Statele Unite au atacat site-urile al-Qaida
In cadrul unui eveniment oficial, Hillary Clinton, Secretar de stat al SUA, a facut o declaratie ...

Sanatate

21% din populatia urbana nu a apelat la servicii medicale in ultimul an
21% din populatia urbana nu a apelat la ...
Pe langa acestia, aproape un sfert din participantii la studiu (24%) au mers o singura data ...

Afaceri

Afaceri si management la feminin - o perspectiva feminina asupra mediului de afaceri romanesc
Afaceri si management la feminin - o perspectiva ...
Conferinta "Afaceri si management la feminin" va avea loc la sediul SNSPA (strada Povernei, numarul 6, ...

Sport

BCR Leasing Rally Team lupta in Raliul Moldovei pentru pastrarea pozitiei de lider in campionat
BCR Leasing Rally Team lupta in Raliul Moldovei ...
Echipajele BCR Leasing Rally Team vor lua startul in Raliul Moldovei cu obiectivul de a acumula ...

Afaceri

Literele volumetrice premium si comenzile de outdoor cresc vanzarile Headprint.ro in 2012
Literele volumetrice premium si comenzile de outdoor cresc ...
 Headprint.ro, cu sediul in Bucuresti, este unul dintre "jucatorii" importanti pe piata de print digital, cat ...

Monden

Tudor Chirila: Rockul e necesar pentru formarea unei educatii corecte
Tudor Chirila: Rockul e necesar pentru formarea unei ...
Matinalul Rock FM realizat de Lucian Boariu a avut miercuri inca un invitat special: Tudor Chirila ...

Meteo in Romania

Arad - 23 C°
Bacau - 18 C°
Botosani - 21 C°
Braila - 24 C°
Brasov - 18 C°
Bucharest - 17 C°
» Toate orasele

Curs valutar

pentru data de 23-05-2012
EUR 4.4587 lei
USD 3.5272 lei


Link-uri recomandate:

Inregistrari domenii | Web Design Timisoara | Cazare eforie nord doar la Vila La Famiglia | Maria House va ofera Proiecte case | Bijuterii Argint | Dresaj Caini | Inele argint | Halkidiki, Kassandra, Sithonia, Mount Athos | Telefoane Dual Sim | Ceasuri | Calculatoare Second Hand | Statii radio, statie radio CB | Slabire si ingrasare cu Herbalife | traduceri engleza romana | Carucioare copii la oferta | cool math games | cool math games | Justin Bieber Baby | Printuri

GoldenLinks
inchide

Vrei sa fii informat? Daca doriti sa primiti pe email cele mai INTERESANTE stiri, citate celebre, revista presei, METEO si multe altele abonati-va la newsletter ATITUDINEA.




Daca ai un cont de FaceBook da LIKE la pagina noastra!!!