Majoritatea dintre noi au auzit reprosul sau zicala “Iti amintesti doar ce vrei sa iti amintesti”. Conform unui nou studiu realizat de Lund University din Suedia si publicat de Science Daily, remarca pare sa coincida destul de mult cu realitatea. Mai exact, coordonatorii studiului au ajuns la concluzia ca ne putem exersa creierul pentru a uita amintirile pe care vrem sa le “aruncam la cos”.
Supozitia ca noi, fiintele umane, putem controla in mod voluntar uitarea si amintirile nedorite a devenit o asumptie controversata inca din secolul al XX lea, atunci cand Freud a adus-o in lumina. In prezent, cercetatorul Gerd Thomas Waldhauser a demonstrat prin intermediul studiilor ca Freud a avut de fapt dreptate si ca in acelasi mod in care ne putem exersa impulsul motor, (de exemplu, ne putem dezobisnui rapid creierul sa prinda un cactus care cade de pe o masa) ne putem controla si memoria.
Testele lui Waldhauser au fost facute in laborator unde voluntarii au fost sfatuiti sa practice uitarea sau incercarea de a uita anumite fapte. Conform masuratorilor realizate cu ajutorul electroencefalogramei, Waldhauser arata ca aceleasi parti din creier care ne sunt activate cand incercam sa restrictionam impulsul motor sunt activate sic and incercam sa uitam. Si asa cum putem exersa corectarea impulsului motor, in aceeasi maniera putem practica si uitarea amintirilor nedorite.
Studiul de fata este foarte benefic datorita situatiilor nenumarate in care uitarea ar juca un rol esential in procesul de vindecare al unui om. Depresia este una dintre situatii dat fiind ca de cele mai multe ori are la baza o serie de ganduri negative pe care persoana in cauza le repeta si le exagereaza si care daca ar fi uitate, ar putea cel putin intrerupe ciclul anevoios. Acelasi fenomen are loc si in cazul persoanelor care sufera de sindromul de stres posttraumatic.
“Stim ca amintirile reprimate se manifesta adesea la nivel fiziologic”, a declarat Waldhauser, care subliniaza faptul ca subiectii sai au fost pusi sa uita amintiri neutre in timp ce uitarea unui eveniment traumatic ar necesita un proces terapeutic mult mai complex.
Acelasi fenomen, dar pe taram artistic, a fost explorat si in filmul “Eternal sunshine of the spotless mind” in care personajul principal se duce la un laborator special unde oamenii isi puteau suprima amintiri legate de diverse momente din viata, iar el isi sterge toate amintirile legate de o fosta relatie a carei amintire ii provoca foarte multa suferinta.
Dintre intrebarile care se ridica ar fi: este intr-adevar benefic pana la urma sa ne suprimam aceste amintiri in mod artificial? Ar fi aceste amintiri cu adevarat suprimate sau nu ar fi decat transferate din planul constient in cel inconstient de unde ar putea actiona si mai necontrolabil? Este mai bines a ingropam “gunoiul” sau este mai bine sa-l lasam la suprafata si sa incercam sa-l “reciclam” pentru a fi si constienti de reziduri? Foarte probabil ca depinde foarte mult de situatie si de personalitatea persoanei implicate.
