Pozitia recenta a reprezentantilor FMI, asumata de reprezentanti ai Guvernului Romaniei, privind OUG 50/2010, a suscitat la vremea sa unele discutii si luari de pozitie. Din punctul nostru de vedere, pana acum nu s-a pus in niciun mod punctul pe i. Si anume, care este masura in care FMI poate impune unui stat membru al UE, printr-un transfer de suveranitate mascat, schimbarea unui act normativ care reprezinta o transpunere a unei directive comunitare.
In cazul apartenentei unui stat membru al UE asistam in mod clar la un transfer de suveranitate, clar, asumat in virtutea unui tratat, prin care respectivul stat transfera o parte a atributelor suveranitatii sale, in cazul discutat, atributul legiferarii in anumite domenii, catre Uniunea Europeana.
In temeiul acestui transfer, statul membru se obliga sa respecte si sa aplice, conform regulilor stabilite prin tratate, legislatia comunitara – in cazul propus spre discutie sa transpuna in mod conform o directiva europeana. Mergand pe acelasi fir logic, singurele in masura sa se pronunte daca o directiva este sau nu transpusa in mod conform sunt institutiile UE, prin tratate fiind stabilite si parghiile prin intermediul carora, in cazul unei incalcari a dreptului comunitar, statele membre pot fi obligate sa „intre in legalitate”.
Revenind la problema OUG 50/2010 si la recentele declaratii, la presiunile FMI, privind limitarea aplicarii acesteia la contractele existente, suntem de parere ca exista un conflict in privinta obligatiilor asumate de Romania prin semnarea tratatului de aderare la UE.
Se pune intrebarea – poate FMI sugera, impune, etc. unui stat membru al UE modificarea unui act normativ care transpune o Directiva europeana din considerente de „politica economica”, in contextul in care institutiile europene nu s-au pronuntat inca daca respectivul act normativ incalca sau nu legislatia comunitara? În opinia noastra raspunsul este unul negativ.
Pana acum pozitia Comisiei Europene a fost una destul de clara – se analizeaza modul de transpunere al directivei privind creditele de consum. În aceste conditii, nu intelegem de ce se renunta atat de usor la un act normativ care inseamna practic o normalizare a relatiilor consumatori-banci, doar pentru ca FMI spune ca nu este bun.
Suntem curiosi care ar putea fi pozitia Comisiei Europene fata de aceasta situatie…
